În sectorul dinamic al tehnologiei dronelor autonome, sector care evoluează rapid, DBOX a redefinit capacitățile și modul de creare a dronelor cu soluția Drone in a Box. În spatele succesului DBOX se află Linas Gelažankas, cofondatorul și CEO-ul companiei. “Călătoria noastră a început cu proiecte de fotogrammetrie la scară largă. Altfel spus – cu măsurarea obiectelor fizice din fotografii. La scurt timp, însă, ne-am dat seama că, deși dronele zboară autonom circa 90% din timp, e nevoie totuși să fim la fața locului pentru a le schimba manual bateriile”, a adăugat Gelažankas.
Drone cu adevărat autonome
Limitările în exploatarea manuală și întreținerea dronelor la nivel de întreprindere, în special pentru proiecte mari, au determinat înființarea DBOX. În ciuda capacităților autonome de zbor ale dronelor, nevoia de a le schimba bateriile a reprezentat un blocaj pe care DBOX a încercat să-l elimine. Scopul companiei a fost să automatizeze operațiunile dronelor, sporindu-le astfel eficiența și utilitatea.
„DBOX schimbă lucrurile în ceea ce privește automatizarea dronelor”, a subliniat Gelažankas. „Am creat o rețea de DBOX-uri care sunt împrăștiate pe acoperișuri, în jurul orașelor. Fiecare dintre aceste cutii poate trimite automat o dronă pentru misiuni. De fapt, întreaga rețea de drone poate fi controlată de oriunde în lume, folosind o conexiune la internet, printr-o singură apăsare de buton.”
Prin crearea unei rețele de stații de drone autonome, DBOX a eliminat necesitatea intervenției umane la fața locului. Echipate pentru a proteja, a încărca și a utiliza drone în mod autonom, stațiile asigură funcționarea continuă, în diverse condiții. Patru inovații sunt caracteristice sistemului: capacitatea de a opera de la distanță, protecția mediului, gestionarea bateriei în cutie/stație și un braț robotic autonom pentru schimbarea bateriei.
DBOX-ul este ca un garaj care protejează o dronă de condițiile dificile. Totodată, cutia menține o temperatură care asigură funcționarea bateriilor la capacitate maximă, indiferent de vreme. Aplicațiile includ inspecția infrastructurii orașului, răspunsul în caz de urgență, modelarea 3D, etc.

Accelerarea procesului de dezvoltare
SOLIDWORKS a fost parte integrantă a fazelor de proiectare și prototipare din proiectul DBOX. „SOLIDWORKS a jucat un rol cheie în dezvoltarea noastră”, a menționat Gelažankas. „Prin alăturarea programului 3DEXPERIENCE®Works Startup, obținem acces la o suită cuprinzătoare de instrumente, de la modelarea 3D la designul plăcilor de circuite imprimate și simularea fluxului”, susține Gelažankas.
Inginerii companiei au folosit, de asemenea, resursele Centrelor 3DEXPERIENCE Works Centers of Excellence, care au permis ca DBOX să evolueze rapid de la stadiul de schiță la cel de prototip 3D și, ulterior, de produs finit.
„Instrumentele menționate au facilitat evoluția rapidă a DBOX de la schițe conceptuale la prototipuri complet funcționale, într-un interval de timp scurt – doar trei luni”, a mărturisit Gelažankas. „Integrarea perfectă a proceselor de proiectare, activată de SOLIDWORKS, a permis rafinarea sistemelor autonome DBOX și personalizarea dronelor pentru aplicații specializate.”
Depășirea granițelor
Pe măsură ce DBOX continuă să extindă limitele a ceea ce este posibil în operațiunile autonome cu drone, evoluția sa oferă informații valoroase cu privire la impactului tehnologiei de dezvoltare a produselor asupra rezolvării provocărilor din lumea reală.
Gelažankas a conchis: „Fără instrumentele de modelare 3D, construirea unui astfel de sistem ar fi fost extrem de dificilă. SOLIDWORKS permite eliminarea din ecuație a procesului de iterație. Se poate trece de la idee la desenul 2D, apoi la desenul 3D, la asamblare și, odată mulțumit de asamblare – direct la producție.”
Puteți vizualiza videoclipul studiului de caz DBOX aici, sau citi studiul de caz complet aici.
Nu uitați să vă abonați la newsletter pentru mai multe informații utile din domeniul tehnologiilor 3D.