Noutăți SOLIDWORKS AI R2026x FD04

Aflați ultimele noutăți din SOLIDWORKS AI R2026x FD04.

Valoarea practică oferită de SOLIDWORKS AI

Echipelor de inginerie li se cere să livreze produse mai bune, într-un timp mai scurt, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea, precizia sau controlul.

Creat special pentru ingineri și integrat direct în mediul de proiectare, SOLIDWORKS AI funcționează în contextul modelului, al ansamblului, al desenului și al sarcinii aflate în lucru.

În loc să adauge o nouă destinație în fluxul de lucru, acesta contribuie la eliminarea obstacolelor din instrumentele și procesele pe care deja le cunoașteți.

SOLIDWORKS AI vă oferă mai mult timp pentru activitățile care necesită expertiză inginerească

Dispuneți de mai mult timp pentru activitățile care necesită expertiză inginerească și puteți explora diverse alternative.

O puteți face pentru că SOLIDWORKS AI:

  • gestionează etapele repetitive de configurare,
  • utilizează informații relevante,
  • transformă intenția de proiectare într-o primă variantă utilă.

Implicit, câștigați mai mult timp pentru:

  • a valida performanța și fezabilitatea,
  • a rafina deciziile care fac diferența dintre un produs bun și unul excelent.
Un CAD mai rapid, dar și un parcurs mai rapid de la idee la valoare

AI nu înlocuiește judecata inginerească. Dimpotrivă, rămâneți responsabili pentru intenția de proiectare, validare și decizia finală.

Ceea ce se schimbă e faptul că asistenții virtuali lucrează alături de dvs. pentru a automatiza, asista și accelera activitățile de proiectare.

Obiectivele SOLIDWORKS AI

Pe măsură ce SOLIDWORKS AI continuă să se extindă, obiectivele rămân simple:

  • reducerea activităților cu valoare redusă,
  • îmbunătățirea consecvenței,
  • oferirea unui sprijin mai bun.
Actualizarea R2026x FD04

Cele mai recente instrumente SOLIDWORKS AI sunt disponibile în actualizarea R2026x FD04, aducând beneficii.

Noutățile din SOLIDWORKS AI R2026x FD04 includ, printre altele:

  • Prompt Library, care reunește toate capacitățile AI, resursele de învățare ș.a.,
  • funcții pentru aranjarea automată a desfășurărilor plane (flat patterns),
  • funcții pentru generarea automată a vederilor de tip explode views etc.

Explorați SOLIDWORKS AI

Aflați totul despre capacitățile AI disponibile în noua bibliotecă Prompt Library.

Explorați biblioteca de competențe, capacități și exemple de comenzi pentru AI (prompts).

În paralel, accesați întrebările frecvente (FAQ), resursele de învățare, diverse bloguri, articole, informații despre siguranță și recomandări privind confidențialitatea datelor.

Resursa centralizată vă ajută să:
  • înțelegeți mai ușor ce poate face LEO,
  • aflați cum puteți profita la maximum de capacitățile sale,
  • găsiți rapid informațiile de care aveți nevoie.

Prompt Library este disponibilă direct din interfața SOLIDWORKS.

Generarea îmbunătățită a instrucțiunilor de asamblare

În FD03, a fost introdusă posibilitatea ca LEO să genereze secvența de asamblare direct din modelul 3D.

În FD04, LEO poate selecta automat componenta de bază atunci când generează instrucțiunile de asamblare. Prin urmare, reduce necesitatea unor intervenții suplimentare, oferind o experiență mai simplă și mai fluentă.

Petreceți mai puțin timp stabilind modul în care trebuie să înceapă secvența de asamblare

Beneficiați în continuare de instrucțiuni clare, ușor de urmărit, în procesele de fabricație și asamblare, precum și în activitățile de instruire și cele pentru clienți.

Dispuneți de elemente vizuale îmbunătățite, cu niveluri de zoom constante și adecvate, pe parcursul generării instrucțiunilor și în PDF-ul exportat. Astfel, fiecare etapă rămâne clară și ușor de interpretat.

Nu în ultimul rând, generați documentație de asamblare completă și intuitivă, cu mai puține interacțiuni și mai puține decizii manuale.

Generarea îmbunătățită a desenelor tehnice

Pentru a genera desene tehnice cu un control mai mare asupra formatului foii, schemei de cotare și toleranțelor, utilizați variant îmbunătățită PropertyManager.

Reduceți efortul necesar pentru pregătirea documentației gata de producție

Puteți opta pentru setările automate, permițând AI să aplice cele mai potrivite opțiuni pentru fiecare desen dintr-o solicitare de generare în masă.

De asemenea, puteți impune standardele preferate, cum ar fi ordinate dimensioning, pentru toate desenele selectate.

Alegeți dintre metodele de cotare și toleranțare acceptate. Sau, atunci când nu sunt necesare cote, generați doar vederile desenului.

Beneficiați de flexibilitatea necesară pentru a răspunde diferitelor cerințe de documentație.

Puteți trece oricând la Ask LEO pentru a:
  • rafina cerințele (folosind limbaj natural),
  • personaliza desenele cu mai puține configurări manuale (înainte sau după generare).

Maximizarea utilizării materialului pentru componentele din tablă

Inginerii și proiectanții din domeniile electronicelor de consum, HVAC, aerospațial, automotive și utilajelor industriale se bazează pe capacitățile de prelucrare a tablei.

Setul de instrumente SOLIDWORKS Sheet Metal este unul dintre cele mai utilizate seturi de funcții de către utilizatorii SOLIDWORKS

Echipa SOLIDWORKS a adăugat posibilitatea de a aranja automat desfășurările plane (flat patterns) pentru a:

  • maximiza utilizarea materialului,
  • reduce deșeurile,
  • pregăti mai rapid dispuneri eficiente ale tablei.

Puteți crea dispuneri optimizate, folosind dimensiuni și cantități standard sau personalizate ale tablei.

Ulterior, aveți posibilitatea de a previzualiza și ajusta rezultatele, beneficiind de un control precis asupra:

  • distanțelor dintre componente,
  • lățimii tăieturii (kerf),
  • rotației,
  • oglindirii,
  • poziției de pornire,
  • direcției de nesting.
Descrieți pur și simplu modificările pe care doriți să le faceți

LEO va ajusta setările de nesting fără a fi necesar să navigați prin comenzi complexe.

Exportați dispunerea finalizată în format DXF.

Treceți cu încredere de la proiectare la fabricație, cu mai puțin efort de configurare și un control mai bun asupra utilizării materialului.

Verificarea calității și ghidarea în analiza erorilor din schițe

Economisiți timp și preveniți erorile în etapele ulterioare de fabricație. Cum? Prin verificarea automată a modelelor, ansamblurilor și desenelor în raport cu listele de verificare pentru lansare, specifice companiei dvs. sau bazate pe standardele industriei.

Identificați componentele care nu îndeplinesc cerințele înainte de lansare.

Înlocuiți procesul manual, predispus la erori, cu o validare ghidată.

Întrebați ce este în neregulă cu schița dumneavoastră și obțineți o analiză a entităților subdefinite și supradefinite, a contururilor deschise și a geometriei care se intersectează.

Lăsați-l pe LEO să vă ghideze în:
  • remedierea contururilor deschise din apropiere,
  • ajustarea entităților care se intersectează prin trim,
  • aplicarea relațiilor geometrice sau a cotelor necesare pentru repararea schiței.

Automatic Explode Views

Solicitați-i lui LEO să creeze explode views ale ansamblurilor, specificând direcția dorită și distanța dintre componente.

LEO va genera automat o versiune editabilă.

Funcția e utilă în special pentru ansambluri.

Îi puteți solicita lui LEO să creeze un explode view. După generare, puteți adăuga configurația într-un desen tehnic.

Crearea găurilor

Creați și replicați găuri aliniate pe componentele unui ansamblu, realizate cu Hole Wizard, folosind instrucțiuni în limbaj natural.

Puteți face referire la o gaură existentă sau puteți descrie specificațiile necesare.

LEO va crea direct caracteristicile corespunzătoare ale găurilor.

Reduceți efortul manual și asigurați-vă că ansamblul poate fi montat corect, verificând din timp alinierea găurilor.

Generarea de imagini

Pornind de la modelul SOLIDWORKS curent, creați imagini digitale realiste.

Nu e nevoie să navigați manual prin setările de rendering

Descrieți-i lui LEO, în limbaj natural, setările dorite, inclusiv numele proiectului, starea funcției de reducere a zgomotului (denoiser), rezoluția și alte opțiuni.

LEO utilizează SOLIDWORKS Visualize pentru a crea imagini fotorealiste, fără a fi necesară configurarea manuală a fiecărei setări.

Pentru a crea imaginile digitale, activați SOLIDWORKS Visualize.

Ghidare integrată pentru comenzi

Funcția e utilă pentru utilizatorii novici SOLIDWORKS.

Oferă ghidare pas cu pas pentru identificarea:
  • caracteristicilor,
  • relațiilor de poziționare (mates),
  • instrumentelor de evaluare,
  • metodelor de realizare a desenelor potrivite pentru proiectul dvs.

Funcția ajută la rezolvarea mai rapidă a problemelor de modelare în SOLIDWORKS și la evitarea reluării inutile a etapelor de lucru.

Parametrizarea proiectării

Crearea ecuațiilor pentru configurarea modelului poate necesita mult timp.

Acum puteți proiecta modele mai fezabile prin crearea de ecuații, relații, parametri și comportamente de proiectare condiționate.

Trebuie doar să folosiți fluxuri de lucru bazate pe limbaj natural. Nu e necesar să consultați documentația de referință.

Efortul manual e redus, iar procesul de configurare a modelului – simplificat.

Pentru a vedea capacitățile SOLIDWORKS AI în acțiune și a afla mai multe despre noutățile din SOLIDWORKS Design, accesați pagina What’s New Wiki.

Dacă vă sunt utile articolele noastre, nu ezitați să vă abonați la newsletter.

    Sunt de acord să primesc ultimele noutăți în domeniul

    3D CAD/CAM3D Print3D ScanHardwarePromoții, Webinarii ,Evenimente, Cursuri


    Politica de prelucrare a datelor caracter personal
    Am citit Politica prelucrare date cu caracter personal CADWORKS și sunt de acord cu prelucrarea acestora.