A aștepta la o coadă ca patinele să fie ascuțite. Generații de părinți și jucători de hochei s-au conformat ritualului.
Totuși, ascuțirea patinelor tinde să fie un proces ineficient și imprecis. Iată de ce, pentru Russ Layton, fondatorul și CEO-ul Sparx Hockey, o atare problemă necesita inovație inginerească.
Provocarea
Dezvoltarea unui aparat automat de ascuțire a patinelor, care să:
- respecte cerințe extreme de precizie și performanță
- minimizeze ciclurile costisitoare de prototip.
Soluția
Folosirea SOLIDWORKS Design și SOLIDWORKS Simulation pentru a:
- reimagina designul produselor,
- optimiza virtual performanța structurală,
- rezolva probleme critice legate de rigiditate, cinematică și transferul de sarcină.
Totul – înainte de a construi produsul fizic propriu-zis.
Rezultatele
- Reducerea la minimum a iterațiilor-prototip costisitoare,
- Creșterea preciziei și a încrederii în inginerie, prin proiectarea bazată pe simulare,
- Consolidarea mai multor piese extrudate într-o singură turnare validată
- Un sistem de ascuțire consistent, profesional, utilizat de peste 100.000 de clienți, inclusiv de echipe NHL.
Povestea Sparx Hockey
Layton a crescut patinând în New Jersey. A experimentat direct cât de importante sunt marginile patinelor pentru performanța la hochei și cât de nesigur poate fi procesul de ascuțire. Tot el a îndurat vizite săptămânale, consumatoare de timp, pentru a-și ascuți patinele, inclusiv când a devenit adult.
Enervarea duce rareori la construirea unei companii. Dar, când frustrarea e combinată cu experiența în inginerie, lucrurile se pot schimba.
Layton avea ani de experiență în construirea dispozitivelor medicale, unde rigoarea și toleranțele sunt vitale. După ce a fost concediat, a aplicat experiența acumulată în lumea hocheiului.
„Mi-am dorit să creez un produs care să permită oricui să aibă o precizie de nivel profesional în ascuțirea patinelor, acasă. Produsele existente pe piață erau greoaie, murdare și periculoase. Visul era să revoluționez piața. Însă, înainte de toate, trebuia să rezolv câteva probleme esențiale.”
Cu obsesia de a combina cele mai recente evoluții în inginerie, design și fabricație, cu procesul de ascuțire a patinelor, Layton a înființat Sparx Hockey în 2013.
Obținerea preciziei fără compromisuri
Proiectarea unui aparat de ascuțire a patinelor nu e o sarcină ușoară. Acesta conține aproximativ 300 de piese individuale!
Când inginerii Sparx au început să dezvolte o nouă generație a ustensilei, au fost nevoiți să regândească produsul. De la dimensiunea generală până la amplasarea pieselor, aspectul intern și modul în care componentele interacționau, totul avea nevoie de modificări.
Vicepreședintele departamentului de inginerie, Dan Beaudet, susține că:
„A realiza munca respectivă în trei dimensiuni, cu un instrument care știe să miște lucrurile, mai ales în primele etape, este important. Nu-mi pot imagina viața de inginer fără SOLIDWORKS®.”
Deoarece ascuțirea patinelor necesită precizie extremă, provocările au fost semnificative.
Diferența dintre cele două muchii ale unei lame de patină trebuie controlată cu o precizie de câteva miimi de inch. Chiar și variațiile minuscule afectează performanța. Prin urmare, sistemul trebuie să șlefuiască oțelul cu toleranțe extrem de stricte.

Layton s-a concentrat intens pe inginerie, deoarece precizia nu era opțională.
Încă din prima zi, aparatul de ascuțire Sparx a respectat standarde înalte de precizie.
„SOLIDWORKS Simulation ne-a ajutat să fim mai inteligenți în ceea ce privește proiectele noastre. Dar și să facem mai puține iterații empirice. Abordarea a economisit timp și bani.”
În plus, mai multe piese ale aparatului — șapte sau opt piese extrudate — au fost consolidate într-o singură turnare. Versiunea turnată trebuia să ofere performanță structurală ca și extrudările originale.
„Am apelat la SOLIDWORKS Simulation pentru a proiecta turnarea finală. Astfel, ne-am asigurat că va fi la fel de rezistentă ca extrudarea”.
Precizie inginerească
Au urmat nopți lungi și nenumărate prototipuri. În cele din urmă, dispozitivul a fost construit. Partea bună? Utilizarea lui e la fel de simplă ca prepararea unei cești de cafea.
„Am transformat un proces artizanal într-un aparat la fel de simplu ca un Keurig®.”
Când o patină este ascuțită corect, ambele muchii sunt perfect nivelate. Dacă muchiile ies din plan, fie și un pic, una va părea mai ascuțită decât cealaltă. Dezechilibrul poate determina pierderea controlului în timpul virajelor, iar sportivii detectează imediat asemenea dezechilibre.

„Folosim destul de mult simularea. Există nenumărate probleme tehnice asociate dispozitivului, cum ar fi integritatea structurală, transferul cheilor și cinematica.”
Scopul celor de la Sparx a fost reducerea completă a procesului de încercare și eroare.
Solidworks Simulation le-a permis să construiască mai puține prototipuri fizice. Cum? Prin optimizarea performanței designului din primele etape ale dezvoltării.

Munca grea dă roade
Ceea ce a început ca un prototip în garajul lui Layton a evoluat într-un sistem de precizie.
Ascuțirea tradițională depinde de treceri manuale pe o roată abrazivă rotativă. Aici, calitatea muchiei variază în funcție de tehnica operatorului, presiune și aliniere. Sparx a reușit să elimine aceste variabile.
Patina este fixată rigid în poziție. În paralel, un inel de șlefuire controlat traversează lama sub sarcină constantă și deplasare programată. Sistemul menține înălțimea muchiei, raza și finisajul suprafeței în limitele unor toleranțe strânse. Implicit, oferă o geometrie consistentă la fiecare ciclu.
În 3-4 minute, lama iese cu muchii uniforme. Nu este necesar un operator calificat.
Astăzi, pe piață, există peste 100.000 de aparate de ascuțit Sparx. Produsul e adorat de părinți, copii, dar și de mulți jucători NHL.
Sparx a câștigat prin comoditate, dar și prin precizie și control constant.

Inovația continuă
Succesul ustensilei Sparx nu a schimbat mentalitatea antreprenorială de la Sparx Hockey. Inovația nu se va opri.
„Vom continua să dezvoltăm aparatul de ascuțit. Îl vom face mai rapid, mai ușor și mai puțin costisitor.”
Este remarcabil că ceea ce a început ca o frustrare din copilărie s-a transformat într-un instrument de înaltă precizie.
„Compania noastră democratizează ascuțirea patinelor. Locul în care patinele ating gheața este fundamentul hocheiului. Dacă patinele sunt ascuțite cum trebuie, performanța e ca și asigurată.”
Povestea completă a celor de la Spark poate fi citită aici. [EN]
Dacă vă sunt utile articolele noastre, nu ezitați să vă abonați la newsletter.

