DELMIA conectează ingineria cu execuția

DELMIA oferă instrumente standard în industrie pentru fabricație digitală și simulare a producției.

Avantajele DELMIA

Adam Słota e profesor asistent la Catedra de Inginerie a Producției din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică a Universității Tehnice din Cracovia.

Într-un interviu, acesta a dezvăluit modul în care educația inginerească se poate alinia mai bine la nevoile industriale.

De asemenea, a vorbit despre felul în care DELMIA contribuie la reducerea decalajului dintre învățarea din sala de clasă și realitatea din domeniul producției.

Observați o discrepanță între ceea ce învață studenții la inginerie și ceea ce așteaptă industria?

Da. Industria se așteaptă din ce în ce mai mult ca absolvenții să înțeleagă designul, dar și modul în care produsele sunt fabricate, validate și automatizate.

Universitățile sunt presate să orienteze educația spre practică. Prin jurmare, provocarea este de a preda nu doar teoria, ci și modul în care deciziile de proiectare afectează performanța roboticii și producției.

De ce ar trebui producătorii să fie interesați de modul în care sunt instruiți studenții la inginerie?
Deficitul de competențe devine în cele din urmă o problemă în industrie.
Dacă absolvenții dețin cunoștințe solide de CAD, dar înțeleg insuficient fluxul de fabricație, comportamentul roboților, constrângerile de proces sau logica de automatizare, companiile trebuie să dedice mai mult timp pentru a-i familiariza cu informațiile respective.
Cu cât educația se apropie mai mult de fluxurile de lucru industriale reale, cu atât mai repede tinerii ingineri devin productivi.
Unde poate fi încadrată DELMIA în contextul cursurilor universitare și a realităților industriale?

DELMIA este valoroasă. Motivul? Extinde gândirea inginerească dincolo de design.

Studenții și inginerii pot trece de la definirea produsului la:

  • aspect,
  • validarea proceselor,
  • simularea roboților,
  • programarea offline.

Astfel, DELMIA e relevantă ca instrument didactic, dar și ca o punte către modul în care funcționează în realitate industrială.

Ce câștigă industria atunci când proiectarea, planificarea proceselor și robotica sunt mai conectate?

Se reduce fragmentarea.

În multe organizații, proiectarea, ingineria de fabricație și automatizarea continuă să funcționeze parțial deconectate.

Atunci când sunt strâns conectate, există mai puține duplicări, mai puține neînțelegeri și o validare timpurie. Ceea ce îmbunătățește atât calitatea, cât și viteza.

„Când designul, planificarea proceselor și automatizarea sunt bine conectate, atât calitatea, cât și viteza se îmbunătățesc.”
De ce devine importantă competența în robotică, inclusiv pentru roluri inginerești ample?

Deoarece robotica afectează din ce în ce mai mult sistemul de fabricație în ansamblu.

Chiar dacă un inginer nu este programator de roboți, el trebuie să înțeleagă aspecte precum accesibilitatea, secvențierea, riscul de coliziune, interacțiunea sculelor și fezabilitatea proceselor.

Nu sunt întrebări izolate legate de robotică. Sunt întrebări legate de fabricație.

Care este valoarea unui mediu robotic unificat?
Din perspectiva ingineriei, un mediu robotic unificat simplifică învățarea și execuția.
În loc să comute între multe instrumente specifice mărcii, inginerii pot lucra într-un mediu mai consistent.
E un aspect valoros în educație. Totuși, e și mai valoros în industrie, unde complexitatea, variantele și colaborarea între furnizori creează cheltuieli suplimentare.
Din punct de vedere al afacerilor, cum se traduc capacitățile enumerate în valori?

Principala valoare este validarea timpurie și mai puține surprize.

Dacă puteți testa fezabilitatea, logica procesului și comportamentul robotului înainte de instalare, reduceți lucrările ulterioare.

În industrie, asta înseamnă:

  • mai puține dificultăți la punerea în funcțiune,
  • mai puține întârzieri,
  • pornire mai rapidă.
Cum explicați valoarea programării offline într-un context ingineresc mai amplu?

Programarea offline este importantă deoarece mută munca departe de linia de producție, într-un mediu digital validat.

Inginerii pot testa, rafina și optimiza fără a interfera cu producția reală.

Pentru industrie, acest lucru susține flexibilitatea.

Pentru educație, îi învață pe studenți să gândească despre inginerie într-un mod mai disciplinat și scalabil.

Din perspectiva dumneavoastră, cât de importantă este punerea în funcțiune virtuală?

Punerea în funcțiune virtuală e foarte importantă. Schimbă secvența riscurilor.

În loc să se aștepte până la instalarea fizică pentru descoperirea problemelor, validarea se derulează mai devreme.

Discutăm de un aspect strategic pentru producători, deoarece reduce incertitudinea.

Iar pentru studenți, introduce o viziune mai realistă asupra automatizării moderne, unde mecanica, controalele și logica nu sunt compartimente separate.

„Grație validării timpurii, punerea în funcțiune virtuală modifică secvența riscurilor.”
Acest aspect e relevant doar pentru producătorii mari?

Nu. Producătorii mari pot simți impactul mai devreme, din cauza dimensiunii lor, dar principiul se aplică pe scară largă.

Orice companie care se ocupă de automatizare, variante de produse, termene mai stricte sau complexitatea integrării, beneficiază de validarea timpurie și de colaborarea strânsă.

Producătorii mai mici se bucură de și mai multe beneficii, deoarece au adesea o marjă de eroare mai mică.

Ce ar trebui să facă industria și mediul academic?

Ar trebui să colaboreze mai strâns în jurul fluxurilor de lucru reale, nu doar a instrumentelor izolate.

Scopul nu este pur și simplu de a preda software. Scopul este de a preda deciziile inginerești în context: proiectare, proces, automatizare, validare și execuție. Aici pot beneficia atât mediul academic, cât și industria.

Cum ați rezuma relevanța DELMIA?

Utilitatea DELMIA este incontestabilă.

DELMIA ajută la conectarea intenției inginerești cu realitatea producției – un aspect relevant atât în sala de clasă, cât și în fabrică.

Ce este DELMIA?

DELMIA, o marcă Dassault Systèmes, conectează lumea virtuală cu cea reală pentru a stimula inovația și sustenabilitatea.

Bazate pe platforma 3DEXPERIENCE, soluțiile complete integrează gemeni virtuali, inteligență artificială industrială și realitate augmentată pentru a optimiza producția, lanțurile de aprovizionare și forța de muncă.

DELMIA oferă companiilor posibilitatea de a reduce deșeurile și de a realiza operațiuni sustenabile, axate pe client, construind un viitor mai rezistent.

Dacă vă sunt utile articolele noastre, nu ezitați să vă abonați la newsletter.

    Sunt de acord să primesc ultimele noutăți în domeniul

    3D CAD/CAM3D Print3D ScanHardwarePromoții, Webinarii ,Evenimente, Cursuri


    Politica de prelucrare a datelor caracter personal
    Am citit Politica prelucrare date cu caracter personal CADWORKS și sunt de acord cu prelucrarea acestora.